SCLIPIRI DE STELE :: MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

***

Volumul MEMORII ACCESIBILE 2011 care conţine atât poezie dar şi proză este tipărit.
Cei care doresc îl pot solicita autorului Mihai LEONTE printr-un email.
Volumul se mai găseşte în unele librării din Timişoara.
A fost numit MEMORII ACCESIBILE fiindcă volumul are circa 100 pagini versuri, dar şi peste 100 pagini de proză.

[url=http://postimage.org/image/18zizb5j8/] MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE

MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE

[/url]

http://en.calameo.com/books/000136769eab286a25d00

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

Mihai LEONTE

Penisul al Ligii Scriitorilor din Romania
filiala Banat

M E M O R I I A C C E S I B I L E

Volum dedicat cititorilor şi susţinătorilor mei, care mă ajută permanent moral şi material necondiţionat.
Mulţumesc sponsorilor acestui volum şi familiei mele.

Moldova Noua 2 aprilie 2011

Editor: Robert Şerban
Coperta: Violeta Sabina Lazar
Paginare: Gheorghe Stanjic
Tipar: BrumaR

Editura BrumaR
300050 Timişoara, str. A. Popovici 6
tel./fax: + 40 256 203 934; 293 441
e-mail: office@brumar.ro
www.brumar.ro

Sponsorii acestui volum:

Primăria oraşului MOLDOVA NOUĂ
– Sponsor principal
S.C. BĂLEANU SERVCOM S.R.L Moldova Nouă
Doctor Ioan GUGA,
Senator de Caraş-Severin 2000 – 2004
Editura BRUMAR Timisoara
Marian COCEAN S.C. Partener Moldova Nouă
Costică Doru ANDRONIC, patron Moldova Nouă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
LEONTE, MIHAI
Memorii accesibile / Mihai Leonte - Timisoara:
Brumar, 2011
ISBN 978-973-602-619-5
821.135.1-32

***

[url=http://postimage.org/image/1909fwpfo/] MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE MEMORII ACCESIBILE 2011...autor Mihai LEONTE

[/url]

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

Poetul Mihai LEONTE OM AL CLISURII

Chiar dacă Mihai LEONTE nu a fost dintotdeauna un om al Clisurii Dunării, viaţa l-a adus acolo unde, până la urmă, s-a simţit cel mai bine. Prin natura meseriei lui de bază mineritul, putem spune, chiar, ca viaţa l-a aruncat exact acolo unde îi este locul, adică în această zonă minieră plină de evenimente trecute, prezente şi viitoare, evenimente care l-au inspirat în întreaga lui carieră scriitoricească. Omul Mihai LEONTE s-a format în adâncuri, dar s-a desăvârşit la suprafaţă scriind despre adâncuri. Proza lui Mihai LEONTE poate şi va fi considerată, scutit de doar şi poate, o mărturie importantă peste veacuri a anilor în care la Moldova Abia apărută mineritul era ridicat la rang de cinste, prin poezia lui, însa, dându-i acestei meserii demne şi grele rang de virtute. Prin poeziile sale Mihai LEONTE a dat minerului ce e al minerului şi naturii ce e al naturii, apariţiile sale publice încântând de fiecare dată auditoriul. Volumele publicate până în prezent îl recomandă ca unul dintre cei mai de seama cărturari ai Clisurii Dunării, un exponent de seamă al vieţii culturale din Moldova Nouă, care a reuşit de-a lungul anilor să transforme lămpaşul în hârtie şi târnăcopul în peniţă, cu care a zugrăvit în cuvinte măiestre atât trăirile sale interioare, cât şi pe cele ale oamenilor împreună de care a muncit şi trăit în acest colţ al Banatului.

Doctor Inginer Ion CHISĂLIŢĂ
Primarul oraşului Moldova Recent apărută

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

Amintiri despre mine…
( autobiografie )

M-am născut la data de 19 ianuarie 1941, în satul Petia, comuna Buneşti, judeţul Suceava, fiul lui Vasile şi Elena-Jăniţa LEONTE, născută Condurache.
Primele 4 clase elementare le-am urmat în satul natal, clasele 5 şi 6 în centrul de comună Buneşti, iar clasa a 7-a am absolvit-o la cursurile fără frecvenţă în 1961 la Zlatna. Între 1957 şi 1961 am urmat cursurile Şcolii Profesionale de Mineri Zlatna, regiunea Hunedoara.
De la 1 iulie 1961 până la 18 august 1962 am lucrat ca muncitor miner la I.M. Gh. Doja Zlatna. Din noiembrie 1962 am confecționat ca miner la E.M. Baia de Arieş, regiunea Cluj. În perioada 1963-1966 am urmat cursurile Liceului Seral Baia de Arieş, însă semestrul II al clasei a X-a l-am absolvit la Liceul Seral Valea Călugărească. Liceul l-am absolvit cu diploma de bacalaureat în 1972, la Liceul Real Moldova Nouă, secţia Serală. Din noiembrie 1966 am lucrat la I.M. Moldova Nouă ca miner, până în 15 septembrie 1968, când am fost selecţionat pentru şcoala de maiştri, pe care am urmat-o şi am absolvit-o în iunie 1969. De la 1 iulie 1969, am lucrat ca maistru miner subteran până la 1 septembrie 1980, îndată ce am fost promovat maistru de frunte subteran. Toată această perioadă, până la 1 mai 1990 când m-am pensionat, am lucrat numai în cadrul I.M. Moldova Nouă.
În anul 1967 m-am căsătorit cu Ana Martinovici, cu care am doi copii: LEONTE Marius Dan, născut la 2 aprilie 1968, actualmente mecanic miner subteran, căsătorit, un copil; LEONTE Amelia Elena, născută la 11 mai 1969, actualmente cetăţean al S.U.A.; lucrează la Spitalul Municipal Hartford din Connecticut, fiind absolventă a unei facultăţi de management.
Pe tot parcursul activităţii din producţie am fost colaborator al Sindicatului Miner, fiind organizator de grupă permanent şi, sporadic, în conducerea superioară. În permanenţă, am continuat unele activităţi extraprofesionale; în perioada 1963-1965 am frecventat Cenaclul Literar „Pavel Dan” Turda, unde am debutat cu poezia „Artist în minerit” în ziarul „Turda Nouă”.
Din 1976 am ajuns penis al Asociaţiei Filateliştilor din România, unde am avut diverse funcţii de conducere, fiind evidenţiat cu Diploma cu rang de Medalie de Argint de înspre asociaţie. În perioada 1978-1982 am jucat şah prin corespondenţă la diferite turnee interne, printre care şi Cupa României.
După ieşirea la pensie, în 1990, considerând că e necesar ca bătrânii să-şi poată apăra drepturile, am iniţiat înfiinţarea Asociaţiei Pensionarilor „Clisura Dunării” şi apoi la fondarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă. Ambele organizaţii au fuzionat în ianuarie 1993, deținând o conducere unică, al cărei preşedinte am fost ales, iniţial, şi reales până în prezent. În 1994 cu ambele organizaţii am aderat la Uniunea Generală a Pensionarilor din România, fiind ales în Consiliul Naţional în 1994 şi reales în 1998. La alegerile locale din 1992, am fost ales Consilier Independent al oraşului Moldova Nouă, iar apoi Consilier Judeţean Independent pentru judeţul Caraş-Severin. Actualmente nu fac parte din niciun partid politic. Sunt membru al Alianţei pentru Pace din România, filiala Caraş-Severin. Colaborator al Asociaţiei Pro-Democraţia Club Reşiţa. Mai sunt membru al Asociaţiei Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură Bucureşti, unde este preşedinte profesorul Claudiu Vodă, cunoscut autor de lucrări ştiinţifice pentru tineret.
Ca hobby, am fost şi sunt fotograf amator, iniţiind şi organizând din 1998 la Moldova Inedită Expoziţia Fotografică „Bătrânii noştri” care are loc în fiecare an la 1 octombrie cu prilejul Zilei Internaţionale a Inșilor Vârstnice.
Am reuşit să-mi tipăresc creaţiile începând cu anul 1999 astfel;
- 1999 - a apărut placheta ,,Alb negru’’ (volum de poezii)
- 2000 - a apărut placheta ,,Nostalgii’’ (volum de poezii)
- 2001 - a apărut placheta ,,Reverii adverse’’ (volum de poezii)
- 2001 - a apărut placheta ,,Valenţe medii’’ (volum de poezii)
- 2002 - a apărut volumul ,,Meditaţii admise’’
- 2004 - a apărut volumul ,,Apogeul metaforic’’
- 2006 - a apărut volumul ,,Agate magice’’
- 2006 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Spiralele vieţii
- 2007 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Drumurile vieţii
- 2008 – selecţionat în volumul antologic; Freamăt de dor la Editura 3D.
- 2008 - a apărut volumul ,,Mirajele albastre’’ la Editura Promarketing Reşiţa
- 2008 - iniţiază apariţia volumului antologic a 19 poeţi de pe NET; Mirajele vieţii, apărut la Suceava.
- 2009 - iniţiază apariţia volumului antologic a 19 poeţi de pe NET; Izvoarele vietii, apărut la Suceava.
- 2009 - selecţionat în volumul antologic; Universul bucuriei - Suceava.
- 2010 - a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Speranţele vieţii, care a apărut la Suceava în anul 2010
- 2010 - a apărut volumul ,,Armonii majore’’ – poezii şi alte scrieri

Începând cu anul 1999 participă la toate ediţiile Zilelor Culturii la Moldova Nouă, prezentându-şi volumele tipărite publicului larg, dar şi invitaţilor acestor manifestări anuale.
În 8 august 2002, Consiliul Local al comunei Buneşti, judeţul Suceava mi-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” al acestei comune.
În februarie 2002 am fost invitat de către regretatul poet Ion CHICHERE, la Cenaclul Semenicul din Reşiţa, unde am susţinut o seară de poezie laolaltă cu membrii acestui cenaclu.
Am avut diverse colaborări, începând din 1994, la ziarul „TIMPUL” din Reşiţa, în apărarea intereselor şi drepturilor pensionarilor, ca şi a tuturor persoanelor defavorizate. De întocmai colaborez şi la postul de radio Timişoara, cu realizatorii emisiunii „Vârsta a Treia”.
Am colaborat şi la ziarul „Poştaşul”, cât şi la alte publicaţii.
- 2008 colaborări la ziarele Săptămânalul Clisurii Drobeta Turnu Severin şi Vocea Clisurii din Moldova Nouă.
Întrând în rândul NET-iştilor, activitatea mea a fost mult uşurată prin răspândirea cu repeziciune a scrierilor personale, dar şi încurajarea celorlalţi autori tineri, şi mai puţin tineri, căutând să le promovez creaţiile pe diverse site-uri, dar şi prin volumele antologice menţionate.
Am publicat şi public în continuare pe diverse site-uri culturale de pe Internet creaţiile mele mai vechi şi mai noi.

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

SUNT MULŢUMIT

Sunt extrem de mulţumit că sunt locuitor al oraşului Moldova Nouă. Aici am ajuns să-mi îndeplinesc nişte visuri. Mi-ar fi greu să le enumăr acum. Voiam să adun ceva bani, să-mi întemeiez o familie, să am copii. Nu am ajuns să adun bani, dar m-am căsătorit şi soţia mea mi-a dăruit şi copiii pe care îi aşteptam mai mult decât îşi poate dori un părinte, recte un băiat şi o fată. Anii s-au scurs mi-am dorit să ajung maistru, am ajuns, iar după ani de muncă chiar maistru principal miner, funcţie şi titlu cu care am ieşit la pensie în 1990.
Pensionar fiind am luptat să înfiinţez o asociaţie a pensionarilor şi astfel am fost unul dintre iniţiatorii şi fondatorii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Moldova Nouă, cu care am aderat în 1994 la Uniunea Generală a Pensionarilor din România.
Nu credeam că voi ajunge să-mi tipăresc poeziile scrise în anii tinereţii. Păstram acele caiete cu peste 600 poezii pentru cine ştie când! Am reuşit să tipăresc câteva plachete, iar în anul 2002 am tipărit primul volum cu ISBN, apoi au urmat altele cu noi creaţii recente. Anii au trecut şi îndată ce alţii au abandonat lupta, eu parcă acum încep să trăiesc viaţa pe deplin.
În viaţa oraşului Moldova Nouă, unde locuiesc din anul 1969, m-am implicat intens, iar din anul 1981 am realizat administratorul unei asociaţii de locatari până după revoluţie. Din anul 1976 m-am înscris în asociaţia filateliştilor din România cercul filatelic Danubius din Moldova Nouă. În anul 1992 am candidat pentru Consiliul Local devenind consilier local independent, iar mai târziu aceea Consilier Judeţean Independent de Caraş-Severin. Datorită muncii cu pensionarii conducerea oraşului a acordat Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor sprijin începând cu regretatul Primar Mihai CĂRĂBAŞ 1992-1996, Inginer Iacob CHIŞĂRĂU 1996-2000; Inginer Matei LUPU 2000-2008 şi de actualul Primar Doctor Inginer Ion CHISĂLIŢĂ.
În plan personal am fost sprijinit de Primăria şi Consiliul Local Moldova Inedită pentru tipărirea volumelor; APOGEUL METAFORIC 2004, MIRAJELE ALBASTRE 2008 , ARMONII MAJORE 2010.
Volumul de faţă MEMORII ACCESIBILE 2011, este de asemenea sponsorizat de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă.
Sunt mulţumit că intrat în anul şaptezeci şi unu al vieţii mele mai am visuri şi planuri de viitor. Cu acea credinţă că trebuie să lupt, voi continua să muncesc pentru pensionari, să scriu pentru a da lumii gândurile mele simple.
Mulţumesc celor care mă susţin; familie, prieteni, autorităţi locale.

Mihai LEONTE un om al planetei PĂMÂNT.
*

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

VIAŢA O ŞCOALĂ CONTINUĂ

Cuvânt cândva la Cartea de Onoare a Şcolii din satul Petia,
donată de poetul Mihai LEONTE

Fiecare dintre noi, care azi ştim carte am trecut printr-o şcoală.
Acei care ne-au îndrumat în buchisirea slovelor au fost învăţătorii. De aici, din şcoală porţile lumii au început să se deschidă pentru fiecare dintre noi. Unii au reuşit în raport cu valorii individuale, alţii cu sprijin material mai consistent au mers mai departe urcând trepte mai înalte spre perfecţionare. Peste tot au ajuns, cred că în suflet şi-au păstrat emoţiile şi bucuriile primilor ani de şcoală.
Chiar dacă se află fel şi fel de convingeri despre şcoală, trebuie ca întotdeauna să căutăm a ne instrui, pentru a ne fi nouă de folos în primul rând şi apoi să ne integrăm în societate pentru a fi de folos şi celor din jurul nostru.
Gândurile noastre să fie în jurul celor care ne-au îndrumat primii paşi în şcoală şi viaţă.
La rândul nostru avem obligaţia să ne educăm propriile noastre odrasle (copiii), astfel continuând un ciclu perpetuu al vieţii. Cei sârguincioşi, cei muncitori vor avea doar satisfacţii în drumul vieţii, plin însă şi de greutăţi.
Şcoala începe în clasa I-a şi se termină la sfârşitul vieţii.
Filosoful latin Seneca a lansat ideea că; ,,şi bătrânii trebuie să înveţe*. De aici tragem concluzia că viaţa este o şcoală continuă.

Un elev continuu
LEONTE Vasile Mihai
Născut 19 ianuarie 1941
În satul Petia – comuna Buneşti
Judeţul Suceava

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

Mihai LEONTE - viaţa ca literatură

Pentru a scrie despre viaţa şi opera poetului Mihai LEONTE ne-ar necesită un top întreg de hârtie, fiindcă cei şaptezeci de ani pe care îi împlineşte sunt încărcaţi de evenimente, fapte şi gânduri, toate constituindu-se în personalitatea unui om dăruit oamenilor.
Născut în Buneştii Sucevei în iarna anului 1941, într-un ianuarie geros la fel ca evenimentele dureroase pentru neamul românesc, ce se anunţau, Mihai LEONTE urmează diverse şcoli, pe măsura posibilităţilor de atunci ale părinţilor Vasile şi Elena Jăniţa LEONTE, obţinând “ Diploma de maiştri” în 1969 şi cea de bacalaureat în 1972.
Pe firul timpului derulat de pe mosorul existenţei sale sunt marcate importante evenimente demne de reţinut: în 1967 se căsătoreşte cu Ana Martinovici, fiindu-i împreună şi la bine şi la greu, în 1976 a devenit membru al Asociaţiei Filateliştilor din România, unde a avut deosebite funcţii de conducere. În 1992 a fost ales consilier judeţean de Caraş-Severin, ca independent, la fel, în acelaşi an, consilier al oraşului Moldova Nouă. Urmare diversului evantai de preocupări Mihai LEONTE a primit titlul de Cetăţean de Onoare a comunei Buneşti, judeţul Suceava unde s-a născut în anul 2002.
Datorită înclinaţiei sale de aşi exprima sentimentele şi vibraţiile eu-lui în versuri, încă de pe momentul îndată ce se afla la Turda, frecventând cenaclul literar ,,Pavel Dan“ şi publicând primele versuri în ziarul ,,Turda Nouă“ poetul îşi adună creaţiile literare în volumul ,,Apogeul metaforic “, publicat la o editură din Reşiţa în anul 2004, iar în 2010 publică volumul”Armonii majore “. An în care, datorită activităţii sale pe tărâmul literar şi publicistic este primit în Liga Scriitorilor din România.
Poetul este conştient că absolut orice frumos are şi valoare morală. Poate nu serveşte eticii sociale, dar creează ethos. Frumosul purifică, descătuşează, chiar şi atunci când este strigăt de disperare. Îl exprimă pe Mihai LEONTE, cel care îşi găseşte corespondenţa în ceea ce spunea filozoful grec Constantin TSATOS ”Omul de cultură este copilul durerii. Tot ce are mai frumos în el s-a născut cu durere, din durere. La rădăcina fiecăreia din ideile sale se găseşte o rană. Fie că şi-a consacrat viaţa ştiinţei, fie artei, şi una şi alta îi amintesc de rana care reprezintă începutul rodniciei “.
Poetul este un romantic, un iubitor al poeziei clasice prin care îşi exprimă sentimentele. Fiind sedus de himera clasicităţii, poetul nu prea este dispus să-şi însuşească achiziţiile liricii contemporane, preferând experienţa înaintaşilor, vizibilă nu atât în substanţa viziunii, cât în prozodia incantatorie, cizelată, aproape narcisiacă:”Nu-mi
Scoate din mine iluzia supremă/ Că tu eşti muritoare, când eu te cred eternă “( Nu vreau ). O voluptate irepresibilă a rostirii şi o dicţie impecabilă împing poezia lui Mihai LEONTE către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri. Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblânzire a convulsiilor lăuntrice, un act de exorcism. Poetul are capacitatea de a da carnaţie obsesiilor, de a le închide în versuri rafinate şi eclatante. Poezia acestuia dă impresia reală de precizie a monturii lirice. Scenariul liric este autentic şi bine pus la punct. Universul liric întemeiat, uneori, pe simboluri ale purificării şi renaşterii spirituale dar şi pe o recuzită livrească este împrumutată din fondul cultural arhaic.
Opera poetică de până acum publicată în cărţi, antologii şi mai ales în revistele de pe internet ne convinge că eul lui Mihai LEONTE reverberează pe aceeaşi mărime de undă cu emisia lirică.
Păcat că vremea trece şi viaţa, chiar şi a unui poet, se încadrează în ceea ce spunea Monseniorul Vladimir GHIKA:,,Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai ușor şi care trec cel mai rapid “.
În acest moment aniversar îi urez poetului Mihai LEONTE mulţi ani cu sănătate şi inspiraţie, pentru a ne bucura în continuare de frumuseţea versurilor sale.

Al. Florin ŢENE
Preşedintele Ligii Scriitorilor din România

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

Interviu cu poetul Mihai LEONTE

Interviu concretizat de poeta şi scriitoarea

Georgeta Nedelcu - Craiova, 2010

Exclusiv în Revista Constelaţii Diamantine nr 5

http://www.scribd.com/doc/47233076/Constelatii-diamantine-nr-5-2011

Cred că lipsa de rigurozitate o găsim în toate domeniile, datorită vremurilor în care trăim. E influenţa mare a progresului tehnologiei în detrimentul spiritului. E forţa Internetului în detrimentul bibliotecii. Ce va rămâne, vom vedea.

Geta NEDELCU: Care sunt rădăcinile dumneavoastră poetice?

Mihai LEONTE:

Nu pot să spun că am rădăcini poetice. Cum spune zicala; Tot românul s-a născut poet! Cât adevăr conţine această zicală nu aş putea preciza. De consemnat este că verişoara mea primară Elena ANDRIEŞ, supranumită poeta de la Rădăşeni a scris şi scrie şi acum la 82 ani poezii, fiind născută în anul 1929. Cred că am avut ceva în sânge, căci am început să scriu scrisori încă din clasele primare. În şcoala profesională am fost solicitat să scriu texte pentru brigada artistică a şcolii. Asta a însemnat pentru mine un imbold. Prima poezie consemnată este MAMA, datată 1958. Pe atunci scriam pentru colegi diverse creaţii sub expresie de acrostih sau epigrame. Profesorul meu de limba română IACOB Marin zis Gorjanul, avea mare încredere în mine şi odată mi-a spus că s-ar putea să devin poet!
Pe urmă admiterea mea în liceu am început o activitate literară mai intensă. Numeroase din creaţiile mele poetice au fost scrise pe maculatoarele din liceu. Eram abonat le revistele literare ale anilor 1960, ca de pildă Gazeta literară, Luceafărul din Bucureşti, Tribuna şi Steaua din Cluj. Profesorul de limba română mă aprecia pentru munca mea.

Geta NEDELCU: În ce an aţi debutat şi cu ce anume?

Mihai LEONTE:

Am debutat în anul 1963 cu poezia ARTIST ÎN MINERIT în ziarul Turda inedită din Turda, fiind membru al Cenaclului literar Pavel Dan din Turda. Inițialul caiet tipărit l-am realizat în anul 1999 cu sprijinul a două persoane; inginerul geolog Mihail IONESCU şi patronul Marian COCEAN. Domnul IONESCU mă ştia că scriu şi discutând cu mine mi-a spus să-i aduc caietele mele cu poezii şi să realizăm un caiet. Astfel a ieşit de sub tiparul domnului Marian COCEAN caietul ALB-NEGRU 1999. De ce acest titlu? Pentru că voiam să arăt că între lumina zilei şi întunericul minei nu sunt diferenţe! Au urmat alte caiete, astfel că în anul 2002 am reuşit să tipăresc volumul cu CIP MEDITAŢII ADMISE, au urmat altevolume; APOGEUL METAFORIC 2004, AGATE MEGICE 2006, MIRAJELE ALBASTRE 2008 ŞI ARMONII MAJORE 2010.

Geta NEDELCU: Care sunt principalele teme pe care le abordaţi?

Mihai LEONTE:

Aşa după cum aţi constatat din citirea creaţiilor mele, am abordat temele vieţii cotidiene, începând de la cele care au legătură cu viaţa de familie care parcurge eşalonat etapele vieţii. Creaţiile mele sunt un fel de enciclopedie cronologică prin care trece fiecare persoană, parcurgând drumurile vieţii. Surprinzătoare pentru mulţi cititori au fost creaţiile mele despre minerit. Unii chiar mi-au spus că sunt nebun, că scriu atât de elegant despre o meserie atât de grea şi pe deasupra hulită în ultima vreme.
PAŞII MINERULUI…autor Mihai LEONTE

Îmi cânt în continuare meseria,
Practicată în omenirea fără cer,
Voi păstra în suflet nostalgia,
A întunericului plin de mister!

Geta NEDELCU: Experienţa de viaţă a scriitorului este un concept depăşit?

Mihai LEONTE:

Experienţa de viaţă a unui scriitor este un factor foarte important. Desigur că pot exista scriitori de birou, dar aceştia vor avea un anumit enunţ a ceea ce scriu. Marii scriitori din orice literatură au avut parte de experienţe de viaţă diferite. Aş exemplifica doar pe Jack LONDON, dar desigur sunt mulţi alţii.

Geta NEDELCU: Cum procedaţi pentru a ajunge de la o foaie de hârtie albă la un poem finalizat?

Mihai LEONTE:

Dacă am inspiraţie este simplu, textul curge de la sine. Atunci când urmăresc o anumită temă lucrez mai mult, din cauza faptului că doresc să ajung la ceea ce mi-am propus. În general ceea ce am scris la început nu a fost prea elaborat. După ce am început să tipăresc scrierile mele am început să fiu mai exigent ca formă şi ca ideologia scrierilor.

Geta NEDELCU: Ce-a mai rămas durabil ca moralitate, ca mod de a fi al ţăranului român? Satul - un mit condamnat să dispară?

Mihai LEONTE:

Nu vreau să citez pe nimeni în privinţa discuţiei despre satul românesc. În mediul rural s-au produs mari schimbări din multe puncte de vedere. Despre moralitatea ţăranului român pot discuta sociologii care studiază acest subiect. Trăind în mediul muncitoresc din tinereţe, am pierdut marea legătură cu satul. Mi-am păstrat în sufletul meu satul natal aşa cum l-am știut în copilărie. Cineva din satul meu Petia îmi trimite fotografii cu imagini actuale pe care le postez pe oriunde se poate. Satul românesc nu va dispare consider eu, ci dimpotrivă el se va redresa din pricina acelor români care văd în viaţa rurală un nou paradis. Căci concluzionând; Satul trebuie să fie un adevărat Paradis. De ce nu ar fi? Tema întrebării este destul de largă, mă limitez la mai puţin!

Geta NEDELCU: Cum reacţionează cititorul la poeziile dumneavoastră?

Mihai LEONTE:

Reacţii la creaţiile mele au fost şi sunt destule. Pro şi contra. Cele împotriva sunt de natură mai mult tehnică să-i zicem. Pentru faptul că nu respect anumite canoane ale poeziei clasice.
Impactul cititorului cu poeziile mele l-am remarcat ca fiind unul pozitiv. Asta fiindcă de cele mai multe ori cititorul se regăseşte în creaţiile mele. În plus am descoperit pe variate bloguri, selecţionate poezii ale mele, puse ca moto-uri sau chiar ca reclame. Asta mă face să fiu extrem de mulţumit, fiindcă moto-ul meu este; Voi fi foarte fericit dacă cineva îmi va recita un solitar vers. În volumele mele tipărite am selecţionat ce au comentat unii dintre cititori care nu m-au cunoscut decât doar prin scris. La aniversarea mea de 70 ani voi scoate un caiet cu mare parte din aceste mesaje, care sunt special de emoţionante, pentru oricine le citeşte, dar mai ales pentru autor.

Geta NEDELCU: Inima este un profet pentru scriitor?

Mihai LEONTE:

Se prea poate! Oare inima poate citi viitorul? Întrebarea are un substrat enigmatic! Dacă din 1958 de la consemnarea primei mele poezii rămasă şi până în anul 2010 am parcurs diverse etape în creaţiile mele, ce pot spune? Că inima a avut un impact anume? Inima vibrează la diverse evenimente, care nu se ştie ce vor deveni în viitor! Profeţiile, destinul, sunt enigme pe care mulţi astrologi experimentează să le dezlege! Nu pot da un răspuns concret.

Geta NEDELCU: Vă plac scriitorii clasici ai literaturii române? Ce spaţiu aţi rezerva lui Eminescu, Goga, Arghezi, Gala Galaction, ş.a, într-o posibilă Istorie a literaturii româneşti de la început până în zilele de azi?

Mihai LEONTE:

Cine iubeşte literatura desigur că va iubi şi scriitorii români. Clasicii literaturii româneşti au cucerit inimile cititorului român dar şi ale celui universal. A face un clasament şi a desemna pe cineva ca fiind cel mai bun, ar fi o mare eroare a cuiva, indiferent cine este acel personaj. Fiecare cititor îşi păstrează în sufletul său pe scriitorul care a scris acele evenimente specifice fiecărui individ în parte, dar şi fiecărui loc. Oricare cititor îşi va stabili propriul clasament!

Geta NEDELCU: Astăzi, cei care vor să devină scriitori, li se pun numai piedici pentru a nu evolua. Sunt ignoraţi, nu li se întinde nici o mână . Există un egoism cumplit şi devorator al artiştilor. Ce puteţi să spuneţi despre acest lucru? Ce „ efect” produce invidia literară? Cum se manifestă ea astăzi?

Mihai LEONTE:

Pentru a ajunge scriitor îţi trebuie să ai mai mulţi factori de porțiunea ta. Dacă ai talent poţi să ajungi îndeajuns de sus. Trebuie însă să ai o susţinere financiară. Privat de această susţinere vei rămâne un necunoscut. Internetul a scos pe mulţi din anonimat. Despre invidia colegilor din artă şi literatură se poate vorbi mult. Dar nu eu sunt cel care este indicat să vorbească despre asta. Sunt iniţiatorul acelui ciclu de volume antologice dedicate vieţii; Spiralele vieţii 2006, Drumurile vieţii 2007, Mirajele vieţii 2008, Izvoarele vieţii 2009 şi Speranţele vieţii 2010. În aceste volume au debutat mulţi autori anonimi, care ulterior s-au ridicat mult. Invidia literară o simt prin multe artere pe internet, dar personal nu sunt adeptul invidiei. Pe cât mi-a stat în puterile mele am căutat să sprijin şi să dau sfaturi tinerilor sau diverşilor colegi. Bineînţeles celor care au dorit asta!

Geta NEDELCU: Literatura clasică va rezista secolului XXI? Prin ce?

Mihai LEONTE:

În modul cel mai cert literatura va merge în viitor. Clasicismul va fi punctul de reper pentru indiferent ce autor indiferent îndată ce va crea o proaspătă operă.

Geta NEDELCU: Vă place Emil Cioran? Citirea capodoperelor lui, ce sentiment vă creează?

Mihai LEONTE:

Pe Emil CIORAN l-am descoperit suficient de târziu şi nu credeam că va avea un impact asupra mea şi totuşi am constatat că pot învăţa multe. Am preluat un citat din opera acestui filosof; Rolul nostru este de a întoarce viaţa pe toate părţile, inspirând o veşnică ispită de a exista.
Asta mi-a dat sentimentul că orice individ este obligat prin conştiinţă să nu abandoneze lupta cu viaţa.

Geta NEDLECU: Scriitorul e conştient de degradarea în care se află lumea contemporană, în pofida spectacolului din ce în ce mai colorat care ne asaltează de la o zi la alta. Care ar trebui să fie condiţia socială a artistului, azi? Care este menirea scriitorului, exprimată atât în ceea ce face cât şi în ceea ce teoretizează?

Mihai LEONTE:

La această primă întrebare ar trebui să evit răspunsul, dar voi încerca să spun că din totdeauna s-au construit spectacole pentru ca mulţimea să aibă o distracţie fie mai bună sau mai puţin bună!
Condiţia socială a artistului a fost şi a rămas una precară în toate epocile istorice. Asta fiindcă din diverse motive artistul adevărat a fost ignorat. Cazuri ca exemplu sunt multiple. Voi preciza doar două; Vincent van GOGH şi Mihai Eminescu.
Menirea scriitorului în general este aceea de trimite în viitor realitatea din vremea în care a trăit. Unii reuşesc să realizeze acest lucru cu mijloace artistice.

Geta NEDELCU: Cel care lucrează artistic reprezintă că face artă cu măiestrie, cu seriozitate şi profesionalism. În zilele noastre, mai există vreo lucrare făcută artistic sau totul a luat locul esteticului?

Mihai LEONTE:

Această temă este destul de dificil de abordat deținând în vedere că eu sunt un amator, nu sunt nici critic de artă. Ca modest observator pot discerne că cei care vor să realizeze ceva pentru viitor se luptă să-şi pună în valoare tot potenţialul artistic prin seriozitate şi profesionalism. Desigur că există lucrări care dau dovadă de gust artistic, dar şi rateuri.

Geta NEDELCU: Au existat vreodată momente când aţi fi vrut să abandonaţi?

Mihai LEONTE:

Nu ştiu la ce vreţi să vă referiţi ca abandon? Dacă e vorba despre lupta cu viaţa, nu am avut nici cel mai minor gând de a abandona. Dacă însă e vorba despre scris, problema aceasta a fost acceptată tacit. Nu am scris aproape nimic din 1967 şi până în anul 2000! Prin 1997 chiar am vrut să distrug tocmai caietele mele cu cele peste 800 de poezii. Desigur că nu toate aveau calitatea necesară, însă trebuie să spun că multe au rămas neschimbate şi au satisfăcător cititorilor.

Geta NEDELECU: Cum vă promovaţi mai eficace cărţile pe care le scoateţi?

Mihai LEONTE:

Modalitatea de promovare cea mai simplă este INTERNETUL.

Geta NEDELCU: Poezia, în general, este respiraţia lui Dumnezeu pe pământ! Scrieţi poezie religioasă cu uşurinţă sau e mai greu de scris decât o poezie obişnuită? Ce capodopere din literatura religioasă îmi puteţi da ca exemplu?

Mihai LEONTE:

Dacă Divinul Creator ne-a înzestrat cu darul de a scrie poezie nu înseamnă că trebuie să scriem numai pe această temă. Creaţiile mele religioase sunt puţine, însă redau ceea ce simte sufletul meu pentru divinitate, pe care o percep ca pe ceva deosebit de intim. Singura capodoperă religioasă care am reţinut-o este; Cântarea cântărilor a lui Solomon, din Biblie.

Geta NEDELCU: Vă place Coşbuc? Prin ce credeţi că este poezia lui George Coşbuc modernă şi de actualitate?

Mihai LEONTE:

În general poeţii clasici români sunt acceptaţi şi citiţi cu deosebită plăcere. Referindu-ne la George COŞBUC nu prea cred că sunt mulţi cei care să nu le placă acest poet care a fost supranumit ,,poetul ţărănimii”.
Nu pot spune că poezia lui COŞBUC este modernă, dar că este de actualitate în viaţa satului românesc sunt de acord.

Geta NEDELCU: Sunteţi fericit? Dacă, da, ce vă face azi fericit?

Mihai LEONTE:
Răspunsul la această întrebare îl am pregătit din 1964 vreau să-l păstrez intact;

SUNT FERICIT…autor Mihai LEONTE

Sunt fericit că n-am reacţii
Că sufletul nu mi-i împărţit
În numere abstracte sau în fracţii
Doresc să fiu mereu tot fericit.

Dar fenomenul fericirii este foarte aleatoriu. Totul depinde de dispoziția fiecărui individ în parte.
„Viaţa e o luptă necurmată: unii sunt fericiţi mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii niciodată.”
EURIPIDE; poet grec: 480 – 404 î.e.n.

Geta NEDELCU: În încheiere, vă mulţumesc pentru acest interviu, cât şi pentru sinceritatea dvs şi vă doresc să publicaţi cât mai multe cărţi, iar dacă aveţi posibilitatea să ajutaţi cât mai mulţi oameni pentru a ajunge scriitori de calitate, să nu precupeţiţi nici un efort în acest scop.

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

ACCIDENT MINIER SUBTERAN CARE PUTEA FI EVITAT!

Ceea ce am să vă povestesc este strict autentic. Ca maistru de revir şi conducător de schimb ca maistru principal în acea zi nu vedeam prilejul de a se întâmpla ceva deosebit. Abatajele îşi avea programele stabilite, iar locurile de muncă auxiliare nu prezentau riscuri. Am verificat locurile de muncă din revirul meu. La un abataj unde se făcea pregătirea pentru coborârea la un nou nivel de producţie am observat că la nivelul superior care trebuia abandonat situaţia devenise incertă. Mi-am continuat controlul şi am avertizat echipa care ataca noul indice să urmeze întocmai prescripţiile tehnice deoarece roca era instabilă în stratul de steril, constituit din aşa zisele banatite. Am scris indicaţiile tehnice care trebuiau urmate pentru a mă asigura că ele vor fi respectate în caietul abatajului dar şi în carnetul meu de maistru. Minerul şef de schimb era un miner cu experienţă şi un executant bun. Pentru siguranţa altor categorii de muncitori auxiliari m-am întors pe calea de acces pe unde se circula în mod normal. Am luat cu mine un muncitor care să blocheze calea de acces prin clasicul semn CRUCE de lemn instalat pe unde se putea circula. M-am întors la atelierul mecanic subteran pentru a-i avertiza pe meseriaşi să nu se mai deplaseze pe acel traseu. Eram schimbul întâi şi toată acţiunea mea se încheia în jurul orei 11 am. Pentru mine totul decurgea normal ca şi pentru personalul productiv. Pe urmă ora 12 dimineaţa eram anunţat că se produsese un accident fără să mi se precizeze cu exactitate locul evenimentului. M-am deplasat la un abataj care era posibil să se fi întâmplat un eveniment. Aici aveam să aflu unde se întâmplase accidentul. M-am întors cu mare grabă spre abatajul indicat. Ce se întâmplase? Cu toată interdicţia şi dispoziţia scrisă un lăcătuş s-a aventurat pe traseul INTERZIS. Astfel că fără să ţină cont de noile condiţii s-a deplasat pe acel traseu. Deținând trusa cu scule din dotare cu el, nu şi-a calculat bine că din mers poate atinge un stâlp care avea să fie cauza accidentului. Astfel că s-a produs finit o surpare a sistemului de susţinere de stâlpi şi grinzi din lemn atrăgându-l şi pe respectivul meseriaş în surpare. Nu ar fi fost ceva grav, însă după surpare meseriaşul a fost imobilizat de un bandaj de lemn care i-a fixat piciorul lângă alt stâlp de lemn. Ajuns la faţa locului mi-am dat seama de situaţia creată. Între timp venise la faţa locului şeful de raion inginerul miner Vasile CĂPRAR, care cunoştea topografia obiectivului şi ordinele date au fost benefice. Personal m-am implicat în salvarea captivului lăcătuş împreuna cu şeful de brigadă. Am reuşit să ne apărăm de căderile de roci care continuau să cadă aruncând nişte table de burlane deasupra surpării pentru a ne proteja noi şi cel surprins. La nivelul inferior minerul şef de schimb extrăgea o mare parte din roca surpată creând astfel dislocarea rocii care îl ţinea captiv pe meseriaş. După circa una oră de muncă am reuşit să-l scoatem pe meseriaş din zona periculoasă trimiţându-l spre suprafaţă pentru îngrijiri medicale. A scăpat totuşi cu viaţă datorită mai multor oameni care şi-au riscat propria viaţă. Acest accident putea fi evitat dacă respectivul meseriaş nu IGNORA mai numeroase reguli tehnice. Respectivul a ieşit la pensie. dar asupra sănătăţii personale acel accident a avut o influenţă nefastă. Pentru mine ca maistru avea să fie una dintre experienţele nedorite. La rândul meu şi eu am ieşit la pensie lipsit de alte incidente sau accidente care să mă fi marcat sau care să fi marcat sau prejudiciat pe alţii.
Episodul asta trebuia să fie povestit cititorilor mei pentru a şti ca a fi pensionar din funcţia de maistru nu este chiar rudimentar şi uşor. Divinul Creator care mi-a apărat drumul vieţii, m-a apărat şi de această dată pe mine şi pe cei care la rândul meu trebuia să-i apăr.

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

ADOPTAŢII

Nimeni nu s-a născut în locul dorit. Destinul l-a propulsat pe Planeta Albastră. Totul a venit neanunţat. Destinul nostru, al fiecăruia a fost sau nu definit. Ajunşi la o anumită vârstă putem spune că am avut noroc, sau cum spun filosofii din cele mai vechi timpuri; ACESTA A FOST DESTINUL NOSTRU! Unii au rămas acolo unde s-au născut, dacă acea localitate îi asigura o viaţă normală şi decentă. Alţii au plecat în lume să-şi caute norocul, urmând ceva şcoli de meserii sau chiar mai înalte. În timp ne-am ataşat de o zonă oarecare. Din motive economice sau familiare ne-am stabilit undeva. Unii dintre noi ne-am stabilit în zona Clisura Dunării, fiind aduşi aici de meseria noastră; mineritul!
DA! MINERITUL! Căci zona Clisura Dunării a realizat pe atunci un El Dorado al României prin anii 1960. Auzisem de Leşul Ursului din anii când eram elev la şcoala profesională, aşa cum auzisem şi de Moldova Nouă. Încă de pe băncile şcolii profesionale vorbind cu colegii am zis că voi veni la Moldova Nouă. Dar trebuia să respect un contract de şcolarizare cu întreprinderea minieră care mă şcolarizase. Astfel că o perioadă am confecționat la minele din bazinul Zlatnei; Almaşul Mare şi Haneş. În anul 1962 m-am angajat la mina Baia de Arieş din cauza unor condiţii de muncă mult mai bune, dar cu o salarizare îndeajuns de inconsistentă pentru minerit. Mina Baia de Arieş era aproximativ în localitate, căci de la cămin la mină făceam doar vreo 10 minute, ceea ce era destul de puţin în comparaţie cu minele din bazinul Zlatnei unde mergeam cu autobuzul peste 2 ore jumătate, mai trebuia să mergem 3 kilometri prin altă mină. Pe atunci încă lucram alături de deţinuţi şi eram controlaţi la orice gură de mină să nu introducem în special ziare sau reviste din exterior. Fiind tineri căutam să ne pregătim şi să ne realizăm cât de cât. La un an de la instalarea mea în Baia de Arieş am dat examen pentru admiterea la liceul seral. Am intrat în rândul seraliştilor. Nu era chiar uşor să lucrezi în subteran şi să stai seară de seară încă patru ore la cursuri. Problemele erau mult mai grele pentru cei care locuiam la cămin, fiindcă în acei ani nu se găsea pâine la liber, ci numai pe cartelă. Dacă nu erai abonat la cantină, rămâneai fără hrana de seară. Şcoala se făcea şi sâmbăta, aşa că timp lăsat nu prea aveam. Mai era o problemă a frecventării cursurilor îndată ce eram în schimbul doi. Unii şefi de sectoare înţelegeau asta, alţii nu! La Baia de Arieş am avut totuşi parte de şefi buni. Seraliştii eram repartizaţi fie la lucrări care se executau în schimbul întâi, fie la fronturi unde munceam schimbul trei. Am lucrat multă vreme la abatajele frontale de la Stocul Unu. Am fost îndrumat să-mi formez o echipă de armare care acţiona mai mult în schimbul de noapte, astfel că puteam frecventa cursurile liceului seral. Direcţiunea liceului a încercat chiar să ţină cursuri funcţie de schimburile noastre, dar era greu pentru cadrele didactice şi nu a funcţionat.

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

ALEGEREA MESERIEI!...

La intrarea în viaţă considerăm că vrem o anumită meserie! Această opţiune fie o alegem singuri, fie ne este sugerată. În cazul meu pot spune că părinţii mei mă voiau agricultor. Din acest rațiune când am terminat 4 clase elementare, nu am fost lăsat să merg mai departe la şcoală. După un an de stat acasă la insistenţele directorului şcolii din satul nostru Petia, domnul Agape CASANDRA, am intrat la ciclul 2 cum era pe atunci, adică în clasa a 5 a. La începutul clasei a 7 a din nou am fost oprit să mai merg la şcoală. Atunci am plecat în lume ajungând la Ploieşti. Iniţial am vrut să merg la o mătuşă la Râmnicu Sărat, dar cum m-am urcat intr-o garnitură de cisterne, am adormit şi m-am trezit dimineaţa în rafinăria VEGA din Ploieşti, în toamna anului 1955. Am fost oprit în rafinărie ca ucenic la atelierul AMC, unde aveam posibilitatea să devin ceasornicar sau orice meserie mi-aş fi dorit. Cu toate acestea mai târziu un de muncă în rafinărie, aveam să revin acasă la insistenţele tatălui meu. Dar, acum situaţia se schimbase. Nu voiam să mai fiu ţăran, ci îmi doream ceva mai mult. Am plecat din nou către oraşul visurilor mele; Ploieşti. Am început un lung şir de încercări şi experienţe. Şantierul uzinei DERO, ucenic la tinichigerie, anume noi executam tubulatura pentru instalaţiile de aerisire din viitoarele secţii ale uzinei. Dar se pare că nu eram conceput să fiu tinichigiu! Am mai confecționat la şantierul poştei mari din Ploieşti ca muncitor necalificat. Astfel că prin martie am plecat la gostatul din Valea Călugărească unde am muncit toată vara anului 1957. Toamna am intrat la secţia Vinalcool pentru campania de toamnă a vinificaţiei. Câştigam îndeajuns de bine însă doar sezonier. Astfel că am plecat la unchiul meu la Turda cu speranţa că îmi voi găsi un loc de muncă pe acolo. Întâmplarea a fost că nu am mai ajuns la Turda ci la şcoala profesională de mineri Zlatna. Şi astfel din ceasornicar, aveam să ajung miner, şi ce a mai urmat ulterior aceea, recte peste 30 ani de minerit!