SCLIPIRI DE STELE :: DESPRE MINERI SI MINERIT...autor Mihai LEONTE

Mihai LEONTE · MEMBRU DE ONOARE

[b]Despre mineri si minerit... , de Mihai LEONTE

(Material propus pentru publicare la data de: 6-08-2005)

Am muncit peste 30 ani în minerit şi pot spune că despre această meserie ştiu destule, dar nu totul. Am citit într-o carte, cum un scriitor se plângea de greutatea muncii în minele din bazinul minier Baia Mare, asta petrecându-se prin anii 1960. Fiindcă în anul 1963 deţinuţii au fost scoşi din toate minele din România. În perioada 1958-1961 eram elev ucenic al şcolii profesionale de mineri din Zlatna şi făceam practica la mina Haneş din bazinul minier al Zlatnei. De bine de rău noi ucenicii aveam asigurată o alimentaţie îndeajuns de consistentă faţă de alte categorii, pentru acea vreme. De muncit munceam cu toţii în aceleaşi condiţii, ucenici, civili şi deţinuţi. Căci aveam colegi de muncă cu care lucram cot la cot, deţinuţi şi civili. Să nu se creadă cumva că aceşti deţinuţi erau nişte îngeraşi, ci aveau de executat foarte mulţi ani de închisoare. Nici care mai puţin de zece ani. Ce hrană primeau aceşti deţinuţi când porneau spre punctele de lucru? Poate nu veţi crede dar aceşti deţinuţi ,,muncitori’’ primeau o alimentaţie tare consistentă. Fiecare avea un săculeţ pentru merinde ce îl primea îndată ce pleca din colonie şi se urca în camionul care îi duceau la mină. În acest săculeţ se găseau alimente suficiente pentru un muncitor din subteran, adică 500grame pâine, slănină, salam brânză din fiecare câte 100 grame, ceapă şi usturoi şi uneori şi ceva desert. Pentru acea vreme şi acele locuri mulţi civili nu aveau în traista de lucru atâta alimentaţie.
Ulterior absolvirea şcolii profesionale am fost repartizat la minele de aur din Almaşul Mare, (fostele mine Albini), unde am avut colegi de muncă deţinuţi. Minele unde lucrau deţinuţi erau păzite de militari destul de înarmaţi, închise cu grilaje duble, şi fiecare civil avea o legitimaţie deosebită de acces şi nu aveam voie să introducem în mină cărţi, reviste sau ziare. Mina Almaşul Mare era departe de Zlatna, la marginea localităţii cu acelaşi nume. Aici exista un punct nutritiv unde pâinea se aducea de trei ori pe săptămână, şi dacă nu reuşeai să-ţi cumperi respectiva pâine, răbdai de foame, cum se exprimau teribil de plastic colegii noştri de muncă localnici. Tot aici la gura minei funcţiona şi o cantină ce asigura masa caldă pentru cei care voiau să fie abonaţi la o astfel de masă. Munca în abataje sau alte fronturi din subteran era destul de grea, din pricina faptului că perforatul găurilor de mină se făcea pe uscat, căci apa care exista era o apă acidă ce ardea hainele unde le atingeau. Această apă avea o denumire clasică în zona Apusenilor, aşa zisa ,,galiţă’’, care distrugea şinele de cale ferată din galeriile minei. Aici am văzut cum erau organizaţi deţinuţii pe locuri de muncă. Cei care optau să lucreze în subteran erau lăsaţi să lucreze unde vor ei. Organizarea se făcea în colonie. Aici existau diverşi capi de grup, ce coordonau şi solicitau locul de muncă cel mai potrivit cu meseria şi priceperea lor. Condamnaţii cu ani mulţi ani de închisoare lucrau în brigăzi unde se muncea ,,la sânge’’. Înaintări grele şi rapide, suitori de mare risc, unde civilii nici nu încercau în acea vreme. Deţinuţii ştiau că trebuie să înainteze, pentru a primi condiţionalul maxim, adică 3 zile la zi. Dar printre deţinuţi erau şi aşa zisele ,,gulere albe’’ care evitau locurile de muncă grele. Aceştia erau cei care aveau studii superioare fiind jurişti, ingineri, ofiţeri care lucrau fie în administraţie, fie la transport sau alte locuri de muncă mai uşoare dar mai prost retribuite. Echipele astfel constituite nu stăteau de vorbă cu civilii, iar dacă te apropiai de grupul lor, toţi tăceau la comandă. Discutau cu noi numai strictul necesar desfăşurării activităţii.
Civilii cu deţinuţii erau într-o strânsă relaţie de colaborare. Deţinuţii confecţionau diferite obiecte care le dădeau civililor pentru ţigări în mod special. Şi aici deţinuţii aveau hrană îndestulătoare. Am avut ocazia să lucrez cu un deţinut în timpul detenţiei.
După ce şi-a terminat pedeapsa devenind civil, a revenit la mină şi s-a angajat. Nu s-a dezminţit. Deoarece aveam necesitate de bani, atât eu cât şi el, ne-am asociat pentru a săpa un suitor de vreo 30 metri înălţime. Şeful minei a fost de acord să încheiem un contract de acord global, prin care noi ne angajam să terminăm lucrarea în termen de trei luni. Brigada noastră trebuia să fie formată din recent apărută oameni, însă noi eram doar patru. Cum lucram? Ne-am organizat în două schimburi şi astfel reuşeam să nu pierdem atacurile din fiecare schimb, aşa cum făceau deţinuţii. Lucram în schimburi prelungite pentru a ne încadra într-om anumită cadenţă de realizare a obiectivului nostru. Am reuşit să terminăm lucrarea cu 20 zile înainte de termen şi astfel să încasăm o sumă destul de importantă pentru acele timpuri. Totuşi am ieşit destul de şifonaţi, mai bine spus foarte obosiţi, dar satisfăcuţi pentru câștigarea câştigului în inițialul rând. Toţi acei care n-au văzut vreodată o mină, nu ştiu ce înseamnă să respiri cel puţin opt ore un aer nespus de viciat, plin de praf şi gaze diverse, din cele mai toxice şi în plus să primeşti în plămâni particulele de siliciu extrem prezente în minele din Munţii Apuseni.